Conducerea Companiei Naţionale a Poştei Române a anunţat că, începând din data de 3 septembrie, la nivel naţional vor fi disponibilizaţi 3.650 de salariaţi din cei aproximativ 32.000 existenţi. Cei care vor fi disponibilizaţi vor primi salarii compensatorii, în funcţie de vechime, iar cei interesaţi îşi pot depune cereri în acest sens. La nivelul judeţului Satu Mare au fost depuse aproape 60 de astfel de cereri, iar numărul celor care urmează a fi disponibilizaţi a crescut în urma analizei făcută pentru oficiile poştale din mediul rural.
Potrivit celor afirmate de preşedintele filialei Satu Mare a Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, Trandafir Tripon, în judeţul Satu Mare au fost depuse 57 de cereri de disponibilizare. “Angajaţii ghişeelor, care acum vor fi transformate în oficii poştale, au avut posibilitatea să-şi depună singuri cereri de disponibilizare mulţumiţi de salariile compensatorii. Din informaţiile pe care le deţin, până în prezent au fost depuse 57 de astfel de cereri care urmează a fi analizate”, a precizat Trandafir Tripon. Liderul de sindicat a mai precizat că au fost oficii poştale în judeţ, în special în mediul rural, de unde toţi angajaţii şi-au depus astfel de cereri. Totodată, jumătate dintre aceştia vor ieşi la pensie în perioada cât vor primii salariile compensatorii.
De asemenea, liderul de sindicat a mai declarat că în urma analizei făcute în mediul rural, numărul disponibilizărilor poştaşilor din judeţul Satu Mare a crescut de la 60, cât era anterior, la 71 în prezent. “Au fost depistate ghişee în mediul rural unde erau trei angajaţi din care doi trebuie să fie disponibilizaţi şi doar unul trebuie să rămână. Astfel se explică creşterea numărului celor care urmează să fie disponibilizaţi”, a mai adăugat Trandafir Tripon.
Angajaţii care vor fi disponibilizaţi, majoritatea din mediul rural, vor primi, în funcţie de v