Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nato Charity Bazaar a donat mai multe aparate medicale Spitalului Judeţean (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, joi 29 august 2013 ·

Preşedinta Fundaţiei Nato Charity Bazaar din Bruxelles, Katalin Schmidt, a revenit în această săptămână la Oradea şi, prin intermediul Clubului Rotary şi Primăriei Oradea, a făcut mai multe donaţii în numele organizaţiei sale.

Potrivit unui comunicat trimis joi de reprezentanţii municipalităţii, printre acestea se numără mai multe aparate medicale destinate Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Acestea au fost preluate de dr. George Roiu, de la Compartimentul de Oftalmologie al unităţii spitaliceşti, care a precizat faptul că acestea vor ajuta la depistarea problemelor oftalmologice ale pacienţilor.

Aparatura medicală donată constă într-un microscop Nikon OL/5A, un refractometru RM-A2000, un refractometru RM-A6000, o sondă traductor ultrasunete Hewlett-Packard HP 21363A, 20 de seturi oftalmologice, precum şi un kit pentru întroducerea cateterului.

De asemenea, Fundaţia Nato Charity Bazaar a trimis în Bihor două microbuze, dintre care unul a ajuns la Asociaţia pentru Cultură, Spiritualitate şi Dezvoltare a Relaţiilor Transfrontaliere din Oradea, iar celălalt va fi folosit pentru transportul elevilor de la şcoala din Borş. În plus, la şcolile din Bihor vor ajunge şi 12 computere.

Katalin Schmidt a adus cu ea şi nouă scaune cu rotile care vor fi folosite de Asociaţia Sfântul Nicolae Ocrotitorul Săracilor din Salonta şi două ustensile medicale donate cabinetului veterinar din Episcopia Bihor.

"Nu pot decât să mulţumesc Clubului Rotary şi membrului marcant Alexandru Moş pentru deschiderea şi amabilitatea faţă de acest proiect. Clubul Rotary a făcut posibil din nou transportul acestor obiecte la Oradea, astfel ne-a ajutat foarte mult. Doresc să mulţumesc şi Primăriei Oradea pentru ajutorul acordat în didtribuirea obiectelor şi deschiderea faţă de proiectele Nato Charity Bazaar. Sper că elevii din şcolile orădene şi bihorene, precum şi

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum o ora
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°