Revin asupra acestei teme. Pentru ca este la zi. Statele Unite pot deschide ostilitatile in Siria printr-o serie de lovituri cu rachete, fara a mai astepta concluziile inspectie ONU la fata locului. Asa cum, de altfel, au si declarat autoritatile de la Washington. Dar, independent de ce fac Statele Unite, in cateva zile s-ar putea sa avem un rezultat comunicat Consiliului de Securitate. Si poate chiar o decizie in acest sens. Ce face Bucurestiul?
Este inca un moment cheie care, in functie de modul in care va fi adoptata vreo decizie, ne va arata cu precizie ce fel de stat suntem. Democratic? Autocratic? O democratie consolidata? O democratie esuata?
In Statele Unite, care indeplinesc rolul de jandarm al lumii, decizia unui atac impotriva Siriei nu se ia atat de usor cum pare. Se fac nenumarate estimari atat de catre responsabilii de la aparare, cat si de expertii in politica externa, ca sa nu mai vorbim de serviciile secrete. Acestea sunt prezentate oamenilor politici. In functie de scenariile existente va putea fi adoptata o decizie. Evident, aprobata de Congres. Nimic important nu se poate face in America fara aprobarea forumului legislativ. Chiar daca acolo, prin Constitutie, presedintele este cu adevarat jucator. Adica prim-ministru.
Marea Britanie, care este principalul partener strategic al Statelor Unite, care a mers intotdeauna in tandem cu Washingtonul, a dezbatut cazul sirian si il dezbate in continuare nu numai in Parlament, ci si in opinia publica. Pentru a se ajunge la cele mai corecte concluzii atat Parlamentul, cat si opinia publica sunt informate ora de ora asupra evolutiilor din Siria, asupra conjuncturii internationale, asupra reactiilor si implicatiilor unei interventii militare. In proportie de 70 la suta, cetatenii britanici nu doresc o implicare militara in Siria. Motiv pentru care Parlamentul este extrem de prudent.
Pan
