Sunt, am întâlnit, oameni care se întreabă de ce nu există şi astăzi sfinţi. Pentru că nu ştiu să caute şi să privească în jur, li s-ar putea răspunde. Cel mai bun exemplu al unui sfânt care a trăit printre noi până acum câteva decenii – ceea ce la scară istorică este infim – a fost prinţul Vladimir Ghika.

Beatificarea monseniorului Vladimir Ghika, prinţ şi preot român, care a fost declarat „martir pentru credinţă” de Biserica Catolică, va avea loc mâine, 31 august 2013, la Bucureşti. Prin aceasta observăm că Biserica Catolică face un al treilea act de recunoaştere al martirajului pentru credinţa creştină petrecut în regimul comunist. Au mai fost declaraţi martiri episcopii Szilard Bogdánffy (mort în închisoarea de la Aiud în 1953) şi János Scheffler (mort în închisoarea de la Jilava în 1952). Nu mai spun nimic despre zecile de martiri pentru credinţă declaraţi de Biserica Ortodoxă Rusă. Despre martirii creştini ortodocşi morţi în închisorile româneşti şi aiurea în regimul comunist Biserica Ortodoxă Română nu zice nimic deocamdată...

Catolicii pregătesc cum se cuvine acest eveniment de excepţie, primul de acest fel desfăşurat în Capitala României: sunt aşteptaţi 3 cardinali, peste 20 de episcopi, peste 200 de preoţi, mii de credincioşi. Dar nu numai martirajul petrecut în închisoarea comunistă în anul 1954 impresionează, ci întreaga viaţă a prinţului Ghika născut în anul 1873 la Constantinopol. S-a dedicat îndelung acţiunilor de caritate, toată viaţa a stat lângă cei nevoiaşi. Putea să plece cu trenul regal o dată cu expulzarea regelui Mihai din ţară. Cu toate acestea a ales să rămână alături de cei pe care-i slujea. Inclusiv în închisoare a avut o atitudine demnă de un prinţ şi de un martir. Iată mai jos şi câteva acţiuni concrete, mai puţin cunoscute de neavizaţi (puse la dispoziţie de Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti), prin care monsenior