Werner Birthler a părăsit Transilvania în 1944 – avea un an şi ceva cînd familia lui a plecat, odată cu primul val de emigrare a saşilor. Au primit azil în Austria, aproape de Attersee. Mulţi dintre ei au plecat apoi în America. Acum trei săptămîni, unchiul meu Werner din Ohio a venit pentru prima dată, împreună cu soţia, înapoi acasă. De fapt, viaţa din Transilvania a fost continuată în Austria şi America în acelaşi cadru familial, prin amintirile povestite mereu de părinţi, şi a rămas în memorie ca una pe „tărîmul făgăduinţei“ sau cel puţin în „ţara binecuvîntării“ – „Land des Segens“, cum o cîntă saşii în imnul lor.

Îi promisese soţiei că în Transilvania îi va arăta ce nu mai văzuse niciodată. Eu i-am recomandat satele săseşti din sudul Transilvaniei, ca Viscri, Biertan şi Mălîncrav. În America, Werner lucra la bancă. Punînd în balanţă viaţa lui în America şi cea posibilă în Transilvania, îmi spune hotărît: „Singura şansă pentru satele din Transilvania eu o văd ca fiind turismul.“ În următoarele zile, Werner a pus pe masă planul unei noi agenţii de turism în Ohio, dedicată satelor săseşti din Transilvania. Îmi mărturisise că principalul motiv pentru care comunitatea săsească amînă excursia în Transilvania este lipsa de informaţii privind mobilitatea şi serviciile.

În Biertan, firele pentru prospecţiuni de gaz erau deja întinse. În toate satele vizitate, firele roşii şi negre care traversau cîteodată şoseaua nu erau de trecut cu vederea. Conform articolelor de presă, la capetele firelor era montat explozibil, la adîncimi de pînă la 10 metri. Acesta urma să fie detonat şi să provoace mici seisme locale. Credeam că, odată ce acţiunile se desfăşoară, situaţia e sub control. Încercam să înţeleg de ce reprezentanţi ai societăţii civile active din sudul Transilvaniei au declarat „alarmă de grad zero“, cu referire inclusiv la monumentele Unesco. La plecar