Pentru Real, orice nou campionat trebuie să înceapă cu o lovitură gigantică de imagine, anul acesta Gareth Bale - noua senzaţie a fotbalului european.
Încă nu e sută la sută clar dacă transferul a fost încheiat, dar calea de întoarcere e închisă: Gareth Bale va pleca la Madrid. Negocierile între Tottenham şi Real s-au întins peste vară şi au scris o comedie plină de şiretenie, trucuri şi simulări. Real a mizat totul pe un transfer de senzaţie şi a respectat, în acest fel, obiceiul sezonier al clubului. Pentru Real, orice nou campionat trebuie să înceapă cu o lovitură gigantică de imagine. Şirul deschis de Kaka, Beckham, Benzema şi Ronaldo, trebuie continuat cu Gareth Bale - noua senzaţie a fotbalului european.
E destul de sigur că Tottenham a pornit de la bun început cu gîndul că nu îl mai poate opri pe Bale. Însă negociatorii clubului au ştiut să dea foarte bine impresia că pot refuza, atrăgînd Real Madrid într-o licitaţie care a ieşit, rapid, din normal. Real a plusat, Tottenham a anunţat că se retrage de la negocieri, Real a plusat din nou şi aşa s-a ajuns la 100 de milioane de euro. Plus un jucător, din lotul Realului. Afacerea s-a încheiat şi, urmînd regulile de imagine în vigoare, va fi anunţată după cîteva zile în care cele două cluburi vor avea grijă să anunţe că sînt principalul cîştigător. Dacă există un cîştigător, atunci e vorba de Tottenham. Clubul ştia că nu poate împiedica plecarea lui Bale şi, în aceste condiţii, a reuşit să extragă mult peste ce era de imaginat.
Cu 100 de milioane, Tottenham poate cumpăra doi-trei jucători de mare clasă. În plus, achiziţiile de pînă acum sînt excelente. Tottenham l-a adus pe Soldado de la Valencia. Grefa a funcţionat imediat. Soldato a marcat de patru ori în primele lui trei meciuri. Cealaltă achiziţie e mai puţin spectaculoasă dar mai importantă. Paulinho, adus de la Corinthians,