Pe 1 septembrie, liberalii nemţeni îşi vor alege noua conducere. Candidat la funcția de președinte al organizației PNL Neamţ este Dorin Ursărescu.
Duminică, aproximativ 2.000 de liberali sunt aşteptaţi la Piatra Neamţ, unde se va desfăşura Conferinţa PNL Neamţ. Aproximativ 1.600 de delegaţi din judeţ sunt invitaţi să-şi aleagă structurile de conducere, şi anume preşedintele organizaţiei PNL Neamţ şi Biroul Judeţean Permanent. La evenimentul de pe 1 septembrie sunt aşteptaţi şi 400 de invitaţi din judeţele învecinate, dar şi Crin Antonescu, preşedintele PNL şi preşedinte al Senatului României. Singurul înscris în cursa pentru şefia organizaţiei liberale Neamţ este actualul preşedinte, deputatul Dorin Ursărescu, care se află la conducerea organizaţiei din 2009. La eveniment şi-au mai anunţat participarea Eduard Hellvig (secretar general PNL), Rareş Mănescu (vicepreşedinte PNL, primarul Sectorului 6), Ramona Mănescu (europarlamentar, ministrul Transporturilor), Mircea Diaconu (vicepreşedinte PNL), Cristian Adomniţei (vicepreşedinte PNL, preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi), Varujan Vosganian (Ministrul Economiei, vicepreşedinte PNL), Florin Țurcanu (vicepreşedinte PNL, preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani), Tudor Chiuariu (deputat), dar şi alţi parlamentari.
“A venit momentul în care eu, alături de dumneavoastră, facem bilanţul unui mandat, în care doar uniţi am reuşit să obţinem rezultate bune într-un context deloc uşor. Este momentul în care trebuie să privim munca şi rezultatele ultimilor patru ani, să tragem o concluzie şi să începem un nou capitol. Este un moment al bilanţului, în care vă prezentăm rezultatele obţinute şi vă propunem o strategie pentru viitor. Ca om cu o structură liberală, ca preşedinte al PNL Neamţ din 2009, în acest moment vin în faţa dumneavoastră nu cu promisiuni, ci cu certitudini. Cu rezultate demne de menţionat la