Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteți un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacției Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele, data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menționați pe plic “Pentru Elena Bunescu, astrologul Libertății”. Răspunsul îl veți găsi în Libertatea de duminică şi în pagina specială de horoscop din ghidul Libertatea de weekend.
După o săptămână agitată - nu prin evenimente, ci prin zbuciumul interior -, acum ne confruntăm cu consecinţele acestui consum. Intrăm într-una dintre cele mai importante luni din acest an, septembrie, care va găzdui un eveniment astral important, întâlnirea dintre Saturn şi Destin, într-o conjuncţie, în Scorpion. A venit vremea să judecăm corect ce am făcut şi ce nu din menirea proprie, să ne dăm seama de ce luptăm împotriva propriului progres şi ce e de făcut. Marte intră în Leu şi inflamează puternic spiritele, la toate nivelurile de autoritate, de la familie până la o întreagă ţară sau mai mult de atât. Vom asista, din nou, la reprezentaţii dramatice pe scena politică, la excese de autoritate şi decizii aberante, luate pe fondul unui orgoliu păgubos.
Berbecii pun la îndoială totul, de la relaţia cu copiii la cea cu superiorii şi promisiunile acestora, dar se manifestă la fel şi în cuplu, acolo unde chiar nu e cazul.
Taurii intră într-o perioadă dificilă pentru relaţiile cu familia. Sunt gălăgioşi, orgolioşi, dificili şi pot pierde mult prin această lipsă de consideraţie.
Gemenii ar trebui să se abţină de la discuţii aprinse. E bine să fie rezervaţi şi să vorbească puţin sau deloc.
Racii intră într-o perioadă în care sunt decişi să recupereze toate pierderile, financiare sau nu. Stabilesc reguli stricte în familie, nu admit nici o abatere şi se apară împotriva