La data de 27.08. a.c., în jurul orei 13, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Izvoarele Sucevei au fost sesizaţi cu privire la faptul că la Spitalul Judeţean Suceava a fost internat Nicolae L., de 49 de ani, din localitate, care a declarat că a fost victima unei agresiuni pe raza comunei.
La faţa locului, s-a deplasat echipa de cercetare din cadrul Secţiei 11 Poliţie Rurală Pojorâta, care a constatat că, la data de 26.08.2013, în jurul orei 20, Nicolae L. se deplasa spre domiciliu şi, în timp ce traversa un imaş, a fost ajuns din urmă de vecinul Vasile V., de 51 de ani, care l-a lovit cu un corp contondent în cap, după care i-a aplicat mai multe lovituri în diferite zone ale corpului.
Victima a fost internată la Spitalul Municipal Rădăuţi, fiind ulterior transferată la Spitalul Judeţean Suceava şi internat la Secţia Ortopedie, cu diagnosticul de ,,politraumatism, traumatism cranio-cerebral cu plagă occipitală, traumatism abdominal cu contuzie toracică, multiple echimoze”.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, care va fi soluţionat procedural.