Guvernul a aprobat marţi măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece. Conform deciziei, prin această ordonanţă se urmăreşte realizarea unei protecţii sociale focalizate pentru cele mai defavorizate segmente ale populaţiei ca urmare a creşterii preţurilor la gazele naturale şi energia electrică.
Astfel, în perioada sezonului rece 2013 – 2014, cuantumul ajutoarelor pentru încălzirea cu gaze naturale a fost majorat pentru a acoperi creşterea de 6 la sută a preţului la gazele naturale. În plus, prin ordonanţa adoptată marţi, persoanele şi familiile cu venituri reduse vor primi, în premieră, ajutoare pentru încălzirea cu energie electrică. Acestea vor varia între 240 lei pentru familiile/ persoanele cu venituri până la 155 lei/ persoană şi 48 lei pentru venituri de până la 615 lei/ persoană.
Potrivit prevederilor ordonanţei, „se introduce procedura solicitării de informaţii de către primar de la instituţiile/autorităţile competente, pe bază de protocol sau, după caz, de la solicitantul ajutorului de documente justificative privind componenţa familiei, veniturile realizate şi situaţia juridică a locuinţei”.
Ancheta socială va fi mijlocul de verificare a îndeplinirii condiţiilor de acordare a ajutoarelor, în situaţiile care nu pot fi determinate cu exactitate pe baza documentelor justificative.
Prin ordonanţă, se menţine sistemul actual de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor cu energie termică în sistem centralizat, iar pentru ajutoarele de încălzire cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se propune plata acestora la începutul sezonului rece.
Guvernul a aprobat marţi măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece. Conform deciziei, prin această ordonanţă se urmăreşte realizarea unei protecţii sociale focalizate pentru cele mai defavorizate segmente ale populaţiei ca urmare a