Deunăzi, necaz. Mic. Mi s-a rupt o cureluşă la sandale. Ce puteam face, altceva decît a încuraja pe micii reparatori artizanali din cartier, cu o comandă solidă de magnitudinea unei cusături de aproximativ 3 centimetri? Am întrebat cît costă. Doar 10 lei! Cînd e gata? Păi, cam într-o oră. Foarte bine. Îmi iau copilul în supraveghere (de mînă nu puteam, că era cu trotineta) şi mergem să cumpărăm carne de la Nea Mari (niste şniţele proaspete), pîine, roşii şi struguri de la Roşcata (care acum e blondă, dar aşa a rămas vorba, de cînd şi-a vopsit părul în roşu, acum vreo cinci-şase ani), să ne umplem timpul. Terminăm micile cumpărături de completare şi constatăm că mai avem vreo juma de oră de omorît. Fi-mea, firesc, zice: „Hai la topoganul tub, poate găsim şi melci.“ Adică peste drum, la benzinăria cu loc de joacă (vizavi de casa Eliad) în al cărei spaţiu verde se pot găsi melci (noua pasiune ai fie-mii: creşterea melcilor pe balcon).
DE ACELASI AUTOR Fermierul activ Prea ca la ţară Erasmus Doi Probleme mari pentru întreprinderi mici Mergem destul de des acolo, pe seară, cînd se mai răcoreşte. Mie îmi convine, că beau o bere, mă joc pe Internet şi îmi supraveghez şi copilul, în acelaşi timp. Mai nasol este cînd locul de joacă e ocupat de mult-mîncătorii-puberi-de-seminţe-degrabă-ascultători-de-manele-care-vorbesc-aprig-şi-ţipă-mereu-şi-tare-şi-înjură-mult. Eh, vecinii noştri (vă rog să apreciaţi corectitudinea politică). În serile alea, părăsim repede locul şi îl lăsăm sub vremelnica (şi zilnica) detestabilă ocupaţie. În ziua aceea, am avut noroc. Fiind pe la ora prînzului, erau numai trei-patru copii oarecari, jucîndu-se normal, pe topogan şi în leagăne, sub îndrumarea bunicuţelor. Copilul mi s-a dus spre topogan, eu am primit berea deja obişnuită (fiind clientul casei, personalul nici nu se mai oboseşte să mă întrebe ce doresc). La o masă alăturată, doi t
