De când promulgatorul a început să-şi bombeze pieptul spre panglica de final, constatăm că o parte din fanii lui, în lipsă de erou rentabil sau simpatizabil, au devenit monarhişti. Au ieşit, transpiraţi la mărarul de pe chept, de după colţul sondajelor cocoşate şi dă-i cu Majestatea Sa, Strălucirea Sa, Solemnitatea Sa, Gigănţia Sa, Grandoarea Sa, Măreţia Sa, Enormitatea Sa, Semeţia Sa. Dar dacă i-ar lua tante Simina Mezincescu să-i caute la dinţi, ar remarca uşor că multe din personajele astea au roşu-n gât!

După cum măcăne televiziunile, se pare că actualul candidat principal nu e destul de belicos pentru seniorii caftului de pe linia roşie a civilizaţiilor, care începe la nigerieni şi se termină la filipinezi. D-aici chirăielile cotroceanului şi pietrele proteviste şi teveriste azvârlite în geamul posibilului viitor preşedinte…

Dar să nu ne speriem de monarhie, ea s-a instalat demult în România. Mai ţineţi minte acel prezidenţial „Să mai câştige şi românii!” la licitaţiile de drumuri şi autostrăzi, care i-a umplut pe fazanii electorali de mândrie patriotică, iar pe oamenii lui de miliarde? Atunci au apărut şi regi ca Nelu Iordache I, Costel Căşuneanu I, Dorinel Umbrărescu I sau, pe la noi, Georgică Cornu I, monarhi luminaţi ai asfaltului şi comisioanelor în lei şi oiro. Mai anţărţ, preşedintele nostru, când era primarul dâmboviţenilor şi şmenurilor, mai unsese un rege – al gunoaielor şi parcărilor, pe Silviu Prigoană I. De fapt, monarhia cu multe capete – un fel de hidră cu sânge albastru de la ştampile – a fost inventată de patriarhul de la „Cireşica”, preacuviosul Nicu Văcăroiu, ajuns prim-bufon la curtea primului preşedinte post-revoluţionar, care a uns o grămadă de regişori, numiţi, pe vremea aceea, investitori strategici. Ăştia au creat dinastii roşii şi domenii de ruine, şi-au băgat delfinii la înaintare, aşa că, acum, românii mai au un singur