Tot mai mulţi angajaţi ai Spitalului Judeţean „Mavromati” apelează la justiţie pentru a-şi primi drepturile salariale.
Unitatea are peste 130 de astfel de dosare pe rolul instanţelor, iar cei mai mulţi dintre salariaţii care au dat în judecată spitalul au făcut-o pentru a-şi primi sporurile tăiate după comasarea din 2012.
Unul din procesele care tocmai s-au încheiat a fost câştigat de salariaţii laboratorului de analize de la Secţia de Psihiatrie.
„Hotărârea judecătorească de la Curtea de Apel a clarificat situaţia în sensul că au primit sporul de 70% din urmă până în prezent. De acum trebuie să revenim să deschidem din nou un proces ca să dea şi în continuare”, a spus Octavian Dumitru, liderul Sindicatului Sanitas Botoşani.
Spitalul riscă să fie acţionat în judecată şi în problema tichetelor de masă, care nu au mai fost oferite din luna ianuarie.