Manifestările organizate de Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad în luna septembrie au fost prezentate ieri într-o conferinţă de presă la care au fost prezenţi preşedintele Nicolae Ioţcu, directoarea Anamaria Dragoş, precum şi primari ai comunelor partenere şi reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor filiala Arad.
Tabără de cercetare etnografică
Astfel, prima din calendarul cultural al lunii va fi Tabăra de cercetare etnografică Bata 2013, care se va desfăşura în perioada 1- 6 septembrie. Ajunsă la a V-a ediţie Tabăra de cercetare etnografică este organizată în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, şi urmăreşte o cercetarea complexă din perspectivă etnologică a satelor Viriş Mort şi Bacăul de Mijloc. Participă conf.dr.Narcisa Ştiucă, şef Catedră Studii culturale, lector dr. Adrian Stoicescu şi studenţii Cincan Florentina Daniela,Mihăescu Tudor, Pănoiu Anca, Popa Bogdan Andrei. Coordonator este dr.Elena Rodica Colta.
„Cercetarea îşi propune să salveze o informaţie, care riscă să se piardă datorită modernizării satelor şi a schimbărilor culturale produse în ultimii ani în universal rural, prin stocarea întregului material adunat pe CD-uri într-o arhiva etnografică la Centrului Cultural Judeţean Arad, urmând ca pe viitor interviurile realizate să fie valorificate ştiinţific. De asemenea materialul va fi pus la dispoziţia celor care doresc să se documenteze”, au declarat organizatorii.
Ateliere literare, colocvii, lecturi publice
Festivalul de Literatură Dorel Sibii – ediția a XV-a, şi Tabăra de Creaţie Literară a Tinerilor Scriitori de la Săvârşin vor fi următoarele pe agenda culturală a Consiliului Judeţean şi a Centrului Cultural Judeţean Arad. Cele două manifestări vor avea loc în perioada 4 – 8 septembrie şi vor reuni la Săvârşin scriitori din Arad şi judeţele limitrofe (Timiş, Hu