Astfel sună unul dintre sloganurile scrise cu Letraset, care împodobeau pereţii primului meu loc de muncă, o secţie de proiectare din fostele Uzine „23 August“. Bineînţeles că împodobeala n-a durat prea mult, prima vizită în secţie a unui secretar PCR provocîndu-i o prematură dispariţie.

Alte timpuri... în care iarna ajungeam la muncă la ora 7, doar pentru a dormi în întuneric, cu capul pe birou, pînă spre 8, cînd se lumina de ziuă (economie de energie?!?). Timpuri în care noi, oamenii muncii, ne ventilam fantasma colectivă de huzur prin glasul lui Sorin, hîtrul secţiei, care şoptea pe la şedinţele de sindicat: „Da’ de ce n-am putea fi, mai degrabă, oamenii odihnei?“

Alte timpuri, în care propaganda oficială elogia exaltat munca şi pe ai săi „oameni“, care, la rîndul lor, o trăiau însă doar ca pe o corvoadă şi exersau nebănuite moduri de a o ocoli sau doar mima. Alte timpuri?

Studiul Valorile angajaţilor români, realizat de compania Result Development, conţine date extrem de interesante – chiar dacă relevante doar pentru populaţia angajaţilor cu studii superioare –, care oferă numeroase perspective de analiză sociologică, antropologică şi organizaţională.

Voi lăsa însă cele mai multe dintre aceste aspecte în seama specialiştilor din domeniile respective şi voi încerca – plecînd de la cîteva rezultate ale acestui studiu, coroborate cu experienţa mea clinică, dar şi cu cea de angajat şi de angajator – să schiţez o imagine a „relaţiei omului – şi românului – cu munca“, din perspectiva psihanalistului.

Privită astfel, munca poate fi înţeleasă ca ocupînd o poziţie privilegiată în problematica umanului, aflîndu-se la interfaţa dintre realitatea internă (universul interior al fiecăruia dintre noi, cu dorinţele, temerile şi fantasmele noastre particulare) şi realitatea externă (caracteristicile şi imperativele mediului natural şi social care