- argument -
Vechile proverbe româneşti dau aproape întotdeauna o conotaţie pozitivă muncii. Ele spun că „Cine munceşte hrană agoniseşte“, că „Munca sfinţeşte locul“ sau că „Omul harnic, muncitor, de pîine nu duce dor.“ În vremea comunismului au apărut o serie de zicale de genul „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim“ sau „Decît mult şi fără rost, mai bine puţin şi prost“. Tot în anii comunismului începuse să circule şi vorba cu iz antimoşieresc: „Dacă munca era bună, o luau boierii.“ În perioada de după Revoluţie, televiziunile şi sondajele de opinie au început să scoată în evidenţă percepţia românilor despre propriii conaţionali, care n-ar munci destul. Comparaţia se face, evident, cu occidentalii. Dăm vina pe mentalităţi şi pe lenea compatrioţilor, deşi cauza necazurilor noastre privind munca şi nivelul de trai ar trebui, poate, căutată mai degrabă în calitatea managementului şi a organizării muncii şi, în general, a societăţii, la toate nivelurile.
DE ACELASI AUTOR Tot felul de meşteri Marele Cîrmaci Marea de altădată Proprietatea prost înţeleasă Noroc că dincolo de percepţiile intuitive, de lamentări, prejudecăţi şi manipulări, au apărut şi nişte studii concrete, care analizează foarte serios aceste lucruri. În 2005 a fost publicat studiul Etica muncii la românii de azi al Monicăi Heintz, iar anul trecut a apărut lucrarea Valorile angajaţilor români de Dorin Bodea. Sînt încercări de a descoperi cum muncesc oamenii în realitate şi mai ales cum se raportează la muncă. Din aceste studii reies o mulţime de lucruri interesante. Că, de exemplu, una e cum muncim şi alta ce credem despre muncă sau că există mari diferenţe între ce cred oamenii despre ei înşişi şi ce cred despre ceilalţi. Reiese şi că, gîndindu-se la muncă, mulţi au în vedere doar efortul depus, nu şi rezultatele lui, sau că foarte mulţi sînt preocupaţi în special de succesul a
