„Foarte bine, mă bucur că există un astfel de om. Până şi rromii au fost scandalizaţi de aceste numiri regale despre care a vorbit o Românie întreagă. Sper doar ca proiectul să se aprobe şi să scăpăm o dată pentru totdeauna de aceste simboluri, care fac decât rău comunităţilor rrome”Marian
„Mădălin Voicu a luat taurul de coarne. Foarte bine! Cred că dacă nu era el, era altul. Trebuie să nu existe astfel de diferenţe mai ales între rromi. Şi ei sunt cetăţeni ai acestei ţări, şi ei trebuie să respecte legile ţării. Noi avem decât un rege, Regele Mihai şi atât şi cred că acest lucru este ştiut de o lume întreagă”anonim
„Acum rromii din Meteor sunt fericiţi, cred nu numai din Meteor ci şi din întreaga ţară, care ştiu că nu erau de acord cu această numire, ce-i drept simbolică. Simbolurile acestea fac diferenţe culturale, etnice, iar într-un stat democrat aceste diferenţe nu ar trebui să existe. E bine că cineva a pus punctul pe i”Vasilache
„M-am bucurat sincer să văd că un om precum Mădălin Voicu face acest demers. Şi el este ţigan şi a recunoscut asta. Dar a dat dovadă că poate să fie mai sus decât mulţi români care se dovedesc a fi într-un mare fel. Mare om, mare caracter”no name
„Foarte bine, mă bucur că există un astfel de om. Până şi rromii au fost scandalizaţi de aceste numiri regale despre care a vorbit o Românie întreagă. Sper doar ca proiectul să se aprobe şi să scăpăm o dată pentru totdeauna de aceste simboluri, care fac decât rău comunităţilor rrome”Marian
„Mădălin Voicu a luat taurul de coarne. Foarte bine! Cred că dacă nu era el, era altul. Trebuie să nu existe astfel de diferenţe mai ales între rromi. Şi ei sunt cetăţeni ai acestei ţări, şi ei trebuie să respecte legile ţării. Noi avem decât un rege, Regele Mihai şi atât şi cred că acest lucru este ştiut de o lume întreagă”anonim
„Acum rromii din Meteor sunt fericiţi, cred