Constitue Independenţa Republicii Moldova un avantaj sau un impediment în calea Unirii celor două state româneşti? Există o largă polemică cu Dacă sau Când trebuia România să recunoască existenţa unui nou stat - Republica Moldova.

Pe data de 27 august 2013 premierul României, Victor Ponta, a fost la Chişinău în cadrul unei întâlniri oficiale, lucru care a dat o anumită greutate acestei zile. Mulţi analişti, cred eu din rea voinţă, s-au grăbit să declare că prin acest lucru premierul a reconfirmat acceptarea stării existente şi anume Independenţa Republicii Moldova. E păcat că utilizăm românii de dincolo de Prut în cadrul luptelor politice interne iar acest lucru arată iresponsabilitate.

În 1918 prima ţară care a recunoscut ruperea Basarabiei de Imperiul Ţarist a fost România. Situaţia era destul de clară- era mult mai uşor să te uneşti cu un teritoriu independent decât cu unul care făcea parte dintr-un imperiu. De fapt dacă Basarabia nu s-ar fi rupt de Imperiul Ţarist atunci cu siguranţă orice pretenţie teritorială ar fi fost percepută ca un act de agresiune(şi aşa tot ca un act de agresiune a fost perceput). Aşă că politicienii români au recunoscut Independenţa pentru a da un avânt şi celorlalţi să facă acelaşi lucru. Ulterior, profitând de dreptul majorităţii românilor basarabeni de a-şi decide singuri soarta, România Regală s-au unit cu Basarabia printr-un Act de Voinţă.

În 1991 Republica Moldova şi-a declarat Independenţa şi Suveranitatea tot ca un prim pas absolut necesar în calea Unirii. România s-a grăbit să recunoască acest lucru dar nu din considerentul că este de acord cu el şi îl vede ca fiind unul etern, ci ca pe o mutare pe jocul de şah. Recunoaşterea Independenţei de către România a constituit un model şi pentru celelalte state ONU şi care i-au urmat exemplul. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu autodeclarata Transnistrie care şi-