Ambasadorul sirian la ONU Bashar Jaafari a declarat, ieri, că zeci de militari sirieni au inhalat gaze toxice şi a cerut ONU să ancheteze aceste noi incidente "odioase".
Jaafari i-a cerut secretarului general al ONU Ban Ki-moon să prelungească misiunea echipei de experţi ONU, care se află în prezent în Siria pentru a investiga un presupus atac chimic al forţelor siriene comis în apropiere de Damasc pe 21 august.
Potrivit ambasadorului, "zeci" de militari sirieni au fost trataţi în spitale după incidentele care au avut loc pe 22, 24 şi 25 august, la periferia Damascului. El nu a oferit detalii suplimentare.
Un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite, Farhan Haq, a anunţat că ONU încă nu a primit o scrisoare oficială din partea Damascului în acest sens. El a reamintit că "prioritatea" anchetatorilor ONU este să clarifice incidentul de pe 21 august, la Ghouta, la periferia Damascului, şi nu a exclus că aceştia ar putea să treacă apoi la alte locuri. El a precizat că ONU nu a cerut prelungirea perioadei iniţiale de 14 zile, cât ar urma să dureze misiunea de anchetă şi care expiră în acest weekend.
Ambasadorul sirian la ONU Bashar Jaafari a declarat, ieri, că zeci de militari sirieni au inhalat gaze toxice şi a cerut ONU să ancheteze aceste noi incidente "odioase".
Jaafari i-a cerut secretarului general al ONU Ban Ki-moon să prelungească misiunea echipei de experţi ONU, care se află în prezent în Siria pentru a investiga un presupus atac chimic al forţelor siriene comis în apropiere de Damasc pe 21 august.
Potrivit ambasadorului, "zeci" de militari sirieni au fost trataţi în spitale după incidentele care au avut loc pe 22, 24 şi 25 august, la periferia Damascului. El nu a oferit detalii suplimentare.
Un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite, Farhan Haq, a anunţat că ONU încă nu a pri