Gheorghe Cojocaru: „cu editarea şi studierea operelor clasicilor literaturii române în fosta RSSM, s-a pus capăt procesului de ignorare a tradiţiei literare, sărăcirii şi pocirii dirijate a limbii.”

Gheorghe Cojocaru: „Limba română vorbită la Est de Prut a parcurs în evoluţia sa de-a lungul sec. XX, în special, în anii de după război, câteva etape distincte. Mai întâi, după 1940, când teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru a fost anexat Uniunii Sovietice aici s-au impus surogatele lingvistice proletcultiste, confecţionate în fosta autonomie cu centrul la Tiraspol. Un aspect esenţial, modelul lingvistic şi literar transplantat din stânga Nistrului nu avea la bază opera clasicilor literaturii naţionale, fiind, în fond, un antimodel al limbii materne, o absurditate, mutilând exprimarea, scrierea şi rostirea cuvintelor.”

Europa Liberă: Ce motive se invocau, atunci când era ignorată cu premeditare literatura clasică, doar scriitorii nu puteau fi ascunşi sub preş?

Gheorghe Cojocaru: „Nu numai că era ignorată, literatura clasică a fost interzisă încă în anii ’30, dincolo de Nistru, unde mulţi intelectuali au plătit cu viaţa pentru că au redactat un articol sau au predat o lecţie despre creaţia lui Ion Creangă, de exemplu. Din considerente ideologice, moştenirea clasică literară a fost declarată „burgheză” şi „românească”, în sensul de „antimoldovenească”.

Până către începutul anilor ’50 ai secolului trecut, se afirma că populaţia românească din fosta RSS Moldovenească nu ar avea o limbă şi o cultură creată în decurs de veacuri şi că era necesară crearea unei „limbi cu adevărat proletare” şi, deci, „cu adevărat moldoveneşti”. S-au impus nişte liste anume a celor „o sută de cuvinte curat moldoveneşti” care trebuiau folosite în mod obligatoriu sau liste ale cuvintelor care nu trebuiau admise în uzul public, în pres