La Teatrul Naţional din Bucureşti s-a deschis cursul de balet. Acei care doresc să urmeze acest curs se pot înscrie în fiecare zi la d. O. Schmidtt, profesor de dans. Înscrierile se fac numai în zilele de lucru, de la orele 9 dimineaţa, până la 11 a.m.
Repartiţie
Zilele acestea se va face împărţirea pe circumscripţii a serviciului medical de control din întreaga ţară, repartizându-se şi medicii controlori ai Casei Centrale a Meseriilor.
Groaznica nenorocire de la Târgu Neamţ
Marii comercianţi de băuturi spirtoase şi coloniale din localaitate, dnii Moses Stein şi fiul său Leon, precum şi locuitorul Grigpre Sfetcu, au suferit grave arsuri în urma unei explozii. În curtea magazinului Stein este un beci pe deasupra căruia se află o clădire. În acest beci, dnii Stein aveau un mic depozit de benzină pentru trebuinţele proprii. Ieri ziua un băiat din serviciul magazinului a mers în beci să scoată cu o ţeavă de cauziuc benzină dintr-un butoi şi spre a da benzinei presiunea necesară ca să curgă în ţeavă a tras cu gura aerul pe ţeavă; însă gazele intrându-i pe gură era să-l asfixieze. El a fost scos din beci aproape în nesimţire, lăsând butoiul cu benzină destupat, astfel că beciul s-a umplut cu gazele evaporate.
Explozia nefericită
Seara, la 7 jumătate, Moses Stein, împreun cu Grigore Sfetcu, au mers în beci să scoată benzină. Aprinzând o lumânare, gazele din beci au luat foc, producând o explozie cu o zguduitură teribilă. Leon Stein, alergând să vadă ce e şi mai cu se să ajute pe tatăl său, a fost cuprins de flăcări care i-au aprins hainele producându-i arsuri pe faţă, pe cap şi pe trup.
Victimele
Lumea ce se adunase la auzul detunăturii şi la strigătele de ajutor ale familiei Stein, a putut vedea pe Moses Stein ieşind pe o gaură ce se formase din puterea exploziei în fundul beciului,