Deputatul PSD Vasile Popeangă a primit o scrisoare de la directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, prin care este atenţionat să nu mai vorbească despre companie. Această scrisoare a fost trimisă „spre ştiinţă“ şi preşedintelui PSD Gorj, Florin Cârciumaru. Ciurel nu este la prima „abatere“. Acum câteva luni l-a ameninţat pe senatorul Toni Greblă cu judecata, tot după nişte declaraţii referitoare la CE Oltenia, iar un alt senator, Tudor Barbu, aşteaptă şi acum un răspuns la o serie de întrebări legate de contractul de manager privat.
Laurenţiu Ciurel s-a supărat după ce deputatul Vasile Popeangă a spus la Gorj TV că ar fi trebuit să prelungească finanţarea firmelor sindicatelor şi ar fi evitat problemele sociale. Reamintim că peste 900 de gorjeni au fost concediaţi de la aceste firme în ultimele luni, iar autorităţile nu au soluţii pentru reîncadrarea acestora. Preşedintele CJ Gorj, Ion Călinoiu, i-a dat termen lui Ciurel ca până la 15 septembrie să angajeze măcar 300 dintre aceştia, pentru că sunt persoane care au fost expropriate de minerit sau care au probleme sociale grave.
Ciurel, dezinformat
Interesant este că în scrisoare trimisă ieri, lui Popeangă i se impută afirmaţii pe care nu le-a rostit, Ciurel arătând în propria scrisoare cât este de dezinformat. „Mă atenţionează că am dezinformat la un post de televiziune că nu au fost acordate resurse Minprestului pentru a fi angajaţi cei 300 de oameni de la societăţile sindicale. Eu am spus la Gorj TV că după părerea mea a fost o greşeală de management şi sigur, mă atenţionează că e bine să nu mai dau asemenea declaraţii, dacă nu sunt bine informat“, a declarat Vasile Popeangă. „Aşa se întâmplă când nu te gândeşti la nişte efecte, unele imediate, altele pe durată medie. Până la urmă sunt presiunile de aşa natură încât trebuie reangajaţi cei 300 de oameni. Înseamnă nişte