Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să vină primăvara!

Publicat in Pro Sport, joi 29 august 2013 ·

E foarte bine să fii norocos prin definiţie, dar dacă nu eşti şi deştept, norocul nu e suficient. Steaua a avut noroc, din mâinile lui Paulo Sousa şi Figo a ieşit o lucrare minunată, cea mai bună în cea mai bună dintre lumile posibile. Oricare dintre celelalte grupe era mult mai grea, iar plasarea campioanei noastre lângă Chelsea, Schalke şi Basel ar trebui răsplătită cu mătănii, post şi rugăciune de toată lumea.

Rugăm teoreticienii să se ţină departe de fraze goale, pentru că în afară de Chelsea, care de-aia l-a readus pe Mourinho, ca să ia trofee, celelalte adversare sunt la îndemână. Cine va perora pe tema forţei lui Schalke, susţinută de un public fantastic, finanţată abundent şi trăită în mentalitate germană, să se uite în stânga şi în dreapta şi să vadă că în locul minerilor din Gelsenkirschen puteam avea Juve, PSG sau Milan. Iar într-o grupă cu Hazard, David Luis, Ibrahimovic şi Cavani, îţi iei gândul de la calificare.

Cine ne va povesti despre Basel ca despre nişte ceasornice elveţiene, care au măturat pe jos cu magnifica Ludogorets, să vadă că în locul lui Frei puteau veni Klop cu Borussia, Kun Aguerro cu City sau chiar Hulk cu Zenit. Basel a fost cea mai digerabilă din urna a treia, poate la concurenţă cu Anderlecht. Iar din urna a doua, poate doar Marseille ar fi fost mai pe înţelesul nostru decât Schalke.

Cum grupa are un singur cal frumos, Chelsea, dar în şaua căruia Steaua s-a ţinut destul de mult acum mai puţin de şase luni, ne aşteptăm de la campioana noastră la puncte multe, tribune pline şi implicare în ecuaţia calificării. Fără ca afirmaţia să reprezinte o presiune suplimentară, se poate spune că Steaua are şanse la locul doi, cu toate teoremele despre şenilele tancurilor nemţeşti şi despre Huuntealaar. Iar măcar locul trei e obligatoriu în faţa unei echipe elveţiene care până să ajungă în play-off, a tremurat la Tel Aviv, i

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

ACCIDENT rutier pe Transalpina. Două persoane se află în stop cardio-respirator. Au fost alertate elicoptere SMURD

Gandul acum 28 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate mai multe motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul e

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 57 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°