de Dumitru CHISELIŢĂ
dumitruchiselita@tribuna.ro
29 august 2013 22:35
1 vizualizare
A-A+ Cam aşa este în mintea unora care judecă orice pe lumea aceasta după „cum aş face eu”. Cred că orice jurnalist a păţit aşa ceva, de-a lungul - şi de-a latul, desigur - carierei sale. E o problemă „din casă”? Poate, dar nu prea, pentru că povestea aia din titlu exprimă ceva din mentalitatea românului nostru, care nu mişcă un pai în spaţiul „comunitar” dacă nu-i pică şi lui ceva acolo. Ciubucul balcanic tradiţional, că de aceea suntem europeni, nu? Uite, două exemple. În cazul articolului despre cadavrul acela de la intrarea în Atelierul de Zonă, care stătea aşa, nemarcat, ne-nimic, să poată fi admirat de tot poporul, de zici că a fost o execuţie din Evul Mediu. Ştiţi ce a spus unu'? Că a fost scris aşa pentru că reporterul va fi luat „vre-o” amendă. Oau. Ce tare. Şi dacă lua o amendă şi i se anula după aceea? Sau dacă nu lua nicio amendă? Scria altfel? Mai poetic, mai cu briz-briz-uri? Mda. La fel, în cazul unor remarci, zic eu obiective, despre recent trecutul festival medieval, unde am semnalat nişte scăpări iritante, un nene m-a acuzat că am scris aşa deoarece „nu am primit ceva gratis la festival”. Da domnu', am fost singurul din zecile de mii de spectatori de pe uliţă care am fost obligat să plătesc bilet la intrarea în Piaţa Mare, la parada de vineri seara şi la jocurile de foc ale Crispuşilor. Ba am plătit şi taxă suplimentară foto-video şi m-am ofticat mai rău. Ba chiar am fost obligat să-mi plătesc şi berea la un chioşc, pentru că, ai naibii comercianţi, nu acceptau să-mi dea nimic moca, deşi puteau bănui că, dacă beau bere la cutie şi spun „vă rog”, ar trebui să realizeze că sunt „de la presă” şi să umple masa cu trei meniuri ale zilei, că, nu, treabă de imagine. Aiurea-n tramvai!
Ca jurnalist scrii de bine şi de rău. După cum e situaţia şi dup