Azi, 29 august, începe Ediţia a XI-a a Festivalului Intercultural ProEtnica 2013, organizat de Municipiul Sighişoara împreună cu Universitatea Babeș-Bolyai Școala Doctorală de Relaţii Internationale şi Studii de Securitate, şi Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret.
Cu acestă ocazie porţile cetăţii Sighişoarene se deschid tuturor celor care vor să se bucure alături de noi de spectacolele celor peste 800 de participanţi din partea celor 20 de minorități etnice: ucrainieni, turci, tătari, slovaci,sărbi, ruteni, ruși lipoveni, romi, polonezi, maghiari, macedoneni, italieni, greci, germani, evrei, croați, cehi, bulgari, armeni, albanezi, precum români si aromâni din România care vor sustine un numar de 45 de spectacole care au loc pe scena principala si un numar de 30 de specatcole sustinute pe scena interactivă și de concertele extraordinare ale formaţiilor Desperado, Role (Rock progresiv maghiar), Zuralia Orchestra şi Ina cu Fanfara de la Cozmeşti încăntand publicul pe parcursul celor patru zile ale Festivalului Intercultural, considerat a fi cel mai important punct de întâlnire al comunităţilor etnoculturale din România, o adevărată sărbătoare a multiculturalismului.
Azi, 29 august, începe Ediţia a XI-a a Festivalului Intercultural ProEtnica 2013, organizat de Municipiul Sighişoara împreună cu Universitatea Babeș-Bolyai Școala Doctorală de Relaţii Internationale şi Studii de Securitate, şi Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret.
Cu acestă ocazie porţile cetăţii Sighişoarene se deschid tuturor celor care vor să se bucure alături de noi de spectacolele celor peste 800 de participanţi din partea celor 20 de minorități etnice: ucrainieni, turci, tătari, slovaci,sărbi, ruteni, ruși lipoveni, romi, polonezi, maghiari, macedoneni, italieni, greci, germani, evrei, croați, cehi, bulgari, armeni, albanezi, precum români si aromâni din România ca