Proiectele privind reorganizarea sistemului sanitar, creşterea veniturilor medicilor din spitale, legea malpraxisului, modificarea statutului spitalelor, pachetul de servicii medicale de bază vor fi discutate azi la Constanţa de ministrul Sănătăţii, în cadrul unor dezbateri regionale.
„Dezbaterea are loc pe proiecte supuse perfecţionării sau obţinerii unei variante care să rezolve gravele probleme din sistem şi rugăm ca eventualele critici să conţină propuneri concrete sau să efectueze comentarii care să aibă ca scop îmbunătăţirea proiectelor supuse dezbaterii publice. Pe agenda întâlnirii se vor afla: direcţiile de reformă privind restructurarea şi reorganizarea sistemului sanitar, proiectul pilot de creştere a veniturilor medicilor din unităţile sanitare publice cu paturi; legea răspunderii civile a personalului medical
(malpraxis); proiectul de modificare a statutului spitalelor; principii şi elemente definitorii ale pachetului de servicii medicale de bază”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
La dezbaterile organizate de Ministerul Sănătăţii au fost invitaţi să participe reprezentanţi de la Colegiile Judeţene ale Medicilor, asociaţiile de pacienţi din fiecare judeţ, societăţile şi patronatele medicilor de familie, organizaţiile judeţene ale sindicatelor, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali, Colegiile Judeţene ale Farmaciştilor, managerii spitalelor publice, conducerile Direcţiilor de Sănătate Publică, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi şi conducerile Caselor Judeţene de Sănătate.
La dezbaterea regională pe tema proiectelor de acte normative ale Ministerului Sănătăţii de la Constanţa vor participa reprezentanţi din judeţele Constanţa, Tulcea, Buzău, Galaţi, Brăila şi Vrancea.
Proiectele privind reorganizarea sistemului sanitar, creşt