Compania de asigurări Euroins nu mai are dreptul să încheie poliţe RCA. Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis, în şedinţa din 28 august 2013, să aplice următoarele sancţiuni societăţii Euroins România Asigurare Reasigurare SA:
interzicerea temporară a practicării de către EUROINS România Asigurare Reasigurare SA a asigurării RCA;
Interzicerea practicării de către societate a asigurării RCA este în vigoare până la implementarea de către compania EUROINS a unui set de măsuri stabilit de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Autoritatea de Supraveghere Financiară obligă EUROINS ca, în termen de 24 de ore de la primirea deciziei de sancţionare, să comunice intermediarilor de asigurări interdicţia de a mai încheia contracte de asigurare RCA în numele şi pe seama societăţii. Reluarea activităţii de oferire, negociere sau încheiere a poliţelor RCA se dispune, la fel ca şi în cazul interzicerii, prin decizie motivată a Autorităţii de Supraveghere Financiară, după verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite.
Autoritatea de Supraveghere Financiară informează publicul că în perioada în care EUROINS are interdicţia practicării asigurării RCA, societatea are în continuare obligaţia soluţionării dosarelor de daună.
Deciziile au fost luate în urma controlului inopinat desfăşurat la EUROINS în lunile mai-iunie 2013. Controlul a vizat verificarea modului de instrumentare şi finalizare a dosarelor de daună şi a modului de respectare a prevederilor Ordinului 11/2012 pentru punerea în aplicare a normelor privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea asigurătorilor şi intermediarilor în asigurări.
Controlul la societatea EUROINS a constatat, printre altele: reglementările şi instrucţiunile de constatare şi lichidare a daunelor nu sunt adecvate;a fost diminuat în mod nejustificat cuantumul despăgubi