Municipalitatea a iniţiat un proiect care vizează aprobarea unui studiu de fezabilitate şi pentru reabilitarea şi modernizarea parcării şi trotuarelor din zona Magazinului Oltul. Proiectul vizează şi asfaltarea străzilor Ana Ipătescu şi Ghiocei.
Valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 280.000 de lei, lucrările constând în modernizarea parcării şi trotuarelor din zonă. Proiectul a fost iniţiat de Direcţia Administrarea Străzilor şi Iluminatului Public (DASIP), din cadrul Primăriei Slatina. Proiectul trebuie întâi aprobat de consiliul local, însă reprezentanţii municipalităţii spun că lucrările nu vor fi demarate în acest an.
„Proiectul vizează zona cuprinsă între străzile Independenţei şi Ghiocei, face legătura cu strada Ana Ipătescu şi cu treptele de la Magazinul Oltul, de pe partea cu parcarea. Iniţiatori sunt cei de la DASIP şi, dacă va fi aprobat, vom prinde sumele necesare. Investiţia nu va fi demarată anul acesta”, a declarat Mihaela Stana, viceprimarul Slatinei.
Peste 100.000 de metri pătraţi de asfaltat
Potrivit unei estimări a municipalităţii, în Slatina ar mai fi de asfaltat şi modernizat aproximativ 150.000 de metri pătraţi de stradă pentru care este nevoie de 17 milioane de euro. Prioritate au bulevardul Nicolae Titulescu, o stradă extrem de circulată pe care nu a fost făcut nimic de foarte mulţi ani, strada Piteşti, o arteră care este foarte mult circulată şi care ar putea decongestiona zona Steaua, în condiţiile în care ea ar fi modernizată, sau Aleea Mărului, care nu s-a modernizat de foarte mult timp.