Sînt o babă comunistă este cel mai bun film regizat de Stere Gulea după 1989. Din păcate, asta nu îl face un film mare. Ca regizor de ficţiune, Stere Gulea a colaborat la scenarii cu scriitorul Sorin Titel şi s-a impus prin adaptări cinematografice după romane ale unor autori români şi străini cunoscuţi (de la Jules Verne la Marin Preda, de la Mihail Sadoveanu la Herta Müller). Descendenţa literară a filmografiei cineastului cunoaşte un nou capitol prin Sînt o babă comunistă, transpunerea pe ecran a popularului roman omonim de Dan Lungu, al cărei scenariu este semnat de regizor împreună cu doi scriitori tineri (Lucian Dan Teodorovici şi Vera Ion, coscenarista lui Stere Gulea la anteriorul său film, eşuatul Weekend cu mama). Realizatorii noii adaptări cinematografice au adus cîteva schimbări esenţiale tramei din roman. De pildă, în carte, Alice, fiica soţilor Emilia şi Ţucu, este un personaj secundar, rolul ei fiind acela de a declanşa autointerogaţia mamei sale (protagonistul-narator al romanului) asupra afirmaţiei din titlu (întărită de Dan Lungu printr-un semn al exclamării). În film, Alice este mult mai prezentă, iar momentul vizitei sale, împreună cu soţul american, în casa părintească e mult mai amplu. Decizia este bună, deoarece accentuează opoziţia trecut (mamă) vs. viitor (fiică) şi îi oferă publicului tînăr (predominant în sălile de cinema) un personaj cu care să poată empatiza, însă dezvoltarea relaţiei dintre cele două femei ajunge să denatureze mesajul romanului.

La Dan Lungu, Emilia realizează, într-un final, că trăise într-o cruntă iluzie. În schimb, la Stere Gulea, protagonista, chiar dacă şi-a pus sub semnul întrebării convingerile, pare să rămînă captivă (la fel ca mama din Good Bye, Lenin!, popularul film german care a declanşat discuţia despre ostalgie) într-un trecut comunist idealizat/mistificat. Iar sacrificiul ei din