Tensiunea creşte şi, în vreme ce seara începe să-şi întindă pledul, acolo, în spatele scenei, Waters îşi scoate probabil chitara bas din husa de piele. O să plouă? N-o să plouă? Sunt mai mult de 50.000 de oameni? Întrebările şi emoţiile se amestecă, pe măsură ce se apropie momentul concertului pe care românii îl aşteaptă de pe vremea când nu ştiau cum e de partea cealaltă a Zidului. E 20.30 şi show-ul explodează.
Până să mă dezmeticesc, “In the Flesh?” şi “Thin Ice” au fost date gata, iar adrenalina o ia razna la primele acorduri din “Another Brick in the Wall Part One”. Publicul se leagănă hipnotizat, în timp ce Waters îşi pune basul la lucru.
“Daddy's flown across the ocean
Leaving just a memory
Snapshot in the family album
Daddy what else did you leave for me?
Daddy, what'd'ja leave behind for me?!?
All in all it was just a brick in the wall.
All in all it was all just bricks in the wall”.
50.000 de oameni s-au bucurat miercuri seara de un show magnific FOTO Edi Enea
AMR, AZP, GAZ, OSS
În spatele meu, în oceanul de oameni, un tip cu barbă şi părul prins în coadă, cântă simultan cu Waters. Ştie versurile ca pe apă şi, mai mult, are voce. Mă întorc zâmbind, dar nu-l mai văd. Unde au dispărut şi oamenii? Unde e scena? Dar vocea continuă să cânte “Another Brick in The Wall”. A, e Crăciun, bucureşteanul cu ochi albaştri care mi-e coleg în plutonul 253. Suntem într-unul dintre dormitoarele Unităţii Militare 01184 din Bacău, e toamna lui 1988, s-a dat stingerea, dar difuzorul alb, aşezat pe unul dintre rasteluri, continuă să răspândească, în surdină, “The Wall”, graţie unui plutonier cumsecade de la staţia de radioficare. Somnul nu venea în ciuda oboselii, iar Crăciun continua să fredoneze şi să cânte, la chitara scorojită, cum numai el ştia, “Another Brick in the Wall”. Şi noi, în şoaptă, pe lângă