Sfârşit de vară cu temperaturi apropiate de cele medii! Aşa se anunţă a fi vremea în Oltenia, în perioada 30 august -01 septembrie a.c. Potrivit datelor emise de către meteorologi, în regiunile sudice şi sud-vestice, unde vântul împrăştie norii, va ploua izolat. Vineri, sâmbătă şi duminică, soarele se arată printre nori, iar temperaturile se apropie de cele normale ale perioadei, maximele fiind de 28 de grade în Craiova şi Râmnicu Vâlcea, iar în Târgu-Jiu nu se vor înregistra mai mult de 22 de grade. Potrivit Realitatea Tv, meteorologii au anunțat că în luna OCTOMBRIE, valorile termice vor fi în general apropiate de normele climatologice, posibil mai ridicate în sudul, sud-estul şi vestul țării. Cantitățile lunare de precipitații vor depăși, în general, mediile climatologice, exceptând sud-estul şi estul teritoriului, unde vor fi apropiate de normal. În luna NOIEMBRIE, temperaturile aerului vor fi apropiate de mediile multianuale, iar în sud și sud-est sunt estimate valori peste cele normale.
Sfârşit de vară cu temperaturi apropiate de cele medii! Aşa se anunţă a fi vremea în Oltenia, în perioada 30 august -01 septembrie a.c. Potrivit datelor emise de către meteorologi, în regiunile sudice şi sud-vestice, unde vântul împrăştie norii, va ploua izolat. Vineri, sâmbătă şi duminică, soarele se arată printre nori, iar temperaturile se apropie de cele normale ale perioadei, maximele fiind de 28 de grade în Craiova şi Râmnicu Vâlcea, iar în Târgu-Jiu nu se vor înregistra mai mult de 22 de grade. Potrivit Realitatea Tv, meteorologii au anunțat că în luna OCTOMBRIE, valorile termice vor fi în general apropiate de normele climatologice, posibil mai ridicate în sudul, sud-estul şi vestul țării. Cantitățile lunare de precipitații vor depăși, în general, mediile climatologice, exceptând sud-estul şi estul teritoriului, unde vor fi apropiate de normal. În luna NOIEMBRIE,