Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu reuşeşti să slăbeşti

Publicat in Adevarul, joi 29 august 2013 ·

Scenariul pare perfect: ai alcătuit o dietă echilibrată, cu puţine calorii, ai început să faci mişcare... şi totuşi, rezultatele întârzie să apară, cântarul indicând aproape aceeaşi greutate, cu mici variaţii pe parcursul zilei. Care ar putea fi problema?

Reţii apă

Cum, în mod normal, la începutul oricărei cure de slăbire, mai întâi pierzi o cantitate crescută de apă, dacă nu reuşeşti să reduci numărul de kilograme, problema principală ar putea fi faptul că reţii apa. De fapt, foarte multă lume se confruntă cu această problemă, pentru că adaugă prea multă sare în mâncare, ceea ce determină retenţia apei în ţesuturi. Iar pentru că nu bem suficientă apă, ceea ce face ca organismul, atunci când o primeşte, este să o reţină cât mai mult timp în ţesuturi, ca măsură de protecţie antideshidratare.

Reţinem apă dacă: ne simţim balonaţi mare parte din zi, la finalul zilei sau în perioadele cu temperaturi crescute ni se umflă mâinile şi picioarele, transpirăm foarte puţin chiar şi pe caniculă şi dacă dimineaţa ne trezim cu „pungi“ sub ochi.

Principala măsură care trebuie luată în această situaţie este să reducem consumul de sare la maximum 3 grame pe zi. În plus, hidratarea corespunzătoare este foarte importantă în curele de slăbire, atât pentru a scăpa de problema retenţiei de apă, cât şi pentru a stimula metabolismul. Specialiştii recomandă completarea aportului de apă propriu-zisă cu fructe şi cu legume proaspete, dar şi cu ceaiuri diuretice şi laxative blânde.

Nu dormi suficient

În timpul odihnei, organismul consumă 60-75% din energie, iar dacă nu ne odihnim suficient, metabolismul este dat peste cap. De fapt, studiile au arătat că persoanele care dorm doar patru ore pe noapte prezintă un risc cu aproximativ 75% mai mare de a deveni supraponderale sau obeze în timp decât cele ce respectă programul normal de somn. Aşadar, pentru ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum o ora
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România se îndreaptă spre dezastru bugetar (Europa Liberă)

Mediafax acum 14 ore
Potrivit documentelor „strict confidențiale” obținute de Europa Liberă, primii oameni din stat, președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Nicolae Ciucă, au fost avertizați încă din august 2024 cu privire la risc

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 28 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 24 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°