Aparent o bătălie pentru apărarea Constituţiei şi denunţarea şovinismului maghiar, excluderea lui Laszlo Tokes din Ordinul Naţional Steaua României şi retragerea decoraţiei acordate de preşedintele Traian Băsescu este, de fapt, un ping-pong cu iz electoral. Tokes este motivul, alegătorii sunt ţinta, arma de atac, naţionalismul. La rândul său, episcopul maghiar şi europarlamentar Tokes şi-a promovat agenda politică folosindu-se tot de declaraţii care scormonesc sentimentele naţionaliste ale maghiarilor din Transilvania.
Iată că tocmai când presa luase la inventariat autostrăzile, drumurile, căile ferate şi transporturile, în general, de data aceasta un membru al Ordinului Steaua României, Corina Creţu, a schimbat ordinea în titlurile zilei de ieri, cerând retragerea prestigioasei decoraţii lui Tokes Laszlo. Creţu, europarlamentar ca şi maghiarul, a fost decorată de fostul preşedinte Ion Iliescu în 2002, căruia i-a fost consilier loial şi purtător de cuvânt, în cele două mandate pline, dintre 1992-1996 şi 2000-2004.
Preşedintele Traian Băsescu i-a tăiat-o lui Victor Ponta, când, acum câteva zile, a cerut din poziţia de premier, să îl excludă pe maghiar din ordin, explicând că nu permite legea: trebuie să o ceară un alt membru decorat cu Steaua României, iar „Victor-Viorel Ponta”, cum îi place şefului statului să îl numească, nu deţine distincţia respectivă. Acest lucru ar fi putut să îl afle şi consilerii prim-ministrului, cu tot cu Ponta, când au pregătit scenariul şi posibilele lui întorsături. Şi poate chiar l-au ştiut şi au vrut să îl pună pe preşedinte în poziţia de a refuza şi de a apărea ca un susţinător al episcopului naţionalist. Sau poate nu s-au priceput, cum susţin unii.
Cavalerul Creţu şi Cavalerul Tokes
De data asta, Corina Creţu procedează ca la carte, pentru a puncta o victorie în dreptul PSD: a adresat, total în conformitate c