Marea Britanie şi Franţa sunt statele europene cu cele mai mari bugete pentru armată şi par a fi şi cele mai hotărâte să intervină în forţă în războiul civil din Siria. Germania, cea mai mare economie europeană şi locul trei în Europa la cheltuieli militare, preferă să stea pe margine, iar aceeaşi poziţie a adoptat-o şi China, care-şi importă cea mai mare parte din petrol din Orientul Mijlociu. De ce?
În cazul Germaniei, aversiunea faţă de război căpătată de societate după Al Doilea Război Mondial este cea mai evidentă explicaţie. Cancelarul Angela Merkel vrea să câştige cel de al treilea mandat în alegerile din septembrie. Însă nu poate fi ignorat faptul că Germania, în fuga ei de energia nucleară, devine tot mai dependentă de gazele naturale importate din Rusia, cel mai puternic aliat al Siriei.
În 2011, Rusia a asigurat peste 60% din importurile de gaze naturale ale Germaniei şi 40% din consumul total de gaze, potrivit naturalgaseurope.com. Dependenţa de gazele ruseşti va creşte în următorii ani doarece după criza nucleară din Japonia din 2011, Merkel s-a angajat să închidă treptat toate reactoarele nucleare ale ţării. Până la maturarea sectorului energiei regenerabile, gazele ruseşti vor fi folosite pentru satisfacerea necesarului de energie convenţională.
Rusia acoperă, de asemenea, 25% din necesarul de cărbune caloric al Germaniei. Petrolul importat are o pondere de 93% în consumul naţional. În războiul din Libia din 2011, Berlinul a decis că ţara nu va participa la atacurile armate ale NATO. Libia este cel mai mare furnizor de petrol pentru Germania, după Rusia, iar în această lumină decizia de a sta pe tuşă este de înţeles. În acel conflict Moscova s-a opus hotărât intervenţiei armate, iar influenţa rusească asupra neutralităţii germane nu poate fi exclusă.
La fel ar putea fi în cazul Siriei.
