Am citit un articol despre românii care au schimbat lumea, de la Palade şi Coandă, la Paulescu şi Aslan, şi mi-am amintit brusc de declaraţia preşedintelui Băsescu de anul trecut. El spunea că dăm lumii elite în toate domeniile, ceea ce se verifică cu locul 12 mondial deţinut la exodul de creiere şi cu faptul că vedem mereu olimpici la tv care aduc ţării medalii de aur. Din păcate însă, România nu e cunoscută doar pentru George Emil Palade - laureat Nobel pentru medicină -, ci şi pentru obiceiul statului şi al antreprenorilor de a nu-şi onora contractele. Adică suntem un popor deştept, dar şi campioni la arierate. Iar dacă e să analizăm topul competitivităţii ne remarcăm prin lipsa de transparenţă a actului de guvernare, favoritism în deciziile guvernului, risipirea banului public etc. E suficient să fim inteligenţi dacă partenerii nu pot avea încredere în noi? Oare cât de mult contează că nu ne respectăm cuvântul dat?

Gustave Le Bon scria într-o carte din 1920 - Psihologia timpurilor noi - că foarte puţini oameni înţeleg că educarea caracterului e mult mai importantă decât cea a inteligenţei. Şi preciza că dacă şaizeci de mii de englezi ţin sub obroc trei sute de milioane de hinduşi, la fel de inteligenţi ca şi ei, asta se întâmplă datorită caracterului britanicilor. Iar dacă spaniolii nu au adus decât anarhie în America de Sud, acest lucru s-a produs din cauza defectelor lor de caracter. Şi una e America Latină unde absenţa moralităţii depăşeşte tot ceea ce cunoaştem noi mai rău în Europa, după cum remarcă Le Bon, şi alta-i America de Nord, unde cetăţenii SUA au înţeles că trebuie să acţioneze asupra caracterului. Aceste popoare vor rămâne superioare - crede Le Bon - fie şi numai pentru acest fapt în faţa altor popoare în care educaţia pur livrească nu se adresează decât inteligenţelor, nu şi caracterelor.

Concluzia aparţine tot lui Gustave Le