Asta ne mai lipsea, să ajungă Brâncuşi subiect de tabloid. Şi nu de evocare sau omagiere, cum merită cel care în istoria artei şi a lumii înseamnă pur şi simplu geniu, ci de revelaţie, descoperire, şoc, senzaţional, exclusivitate, citiţi toţi, săriţi, lumeee! Din păcate, acribia informaţiei specifice este moartă în păpuşoi, se vehiculează cu nonşalanţă aberaţii, se uită ce nu s-a ştiut şi se abordează subiecte serioase cu profunzimea rubricii mondenităţilor de suburbie.

Recent am ajuns să vedem un document exclusiv, o scrisoare a lui Brâncuşi către maica sa. Emoţionantă, într-adevăr, cum de altfel au fost toate scrisorile trimise de Brâncuşi mamei sale, şi nu numai din Paris, cum este aceasta. Doar că, în 1903, Brâncuşi nu era la Paris! Doamna Sorana Georgescu-Gorjan, una dintre vocile cele mai autorizate în materie de Brâncuşi, ne atrage atenţia că această scrisoare a fost publicată de Comarnescu cu zeci de ani în urmă şi că nu are cum să fie din 1903 pentru că Brâncuşi a ajuns la Paris în 1904. Departe de competenţa doamnei Gorjan, ale cărei scrieri, amintiri şi documente stau la baza oricărei discuţii cât mai contemporane despre sculptor, ne uităm pur şi simplu la poza oferită şi vedem clar că scrie de mâna autorului "Paris 23 Noembrie 1904". Avem şi un aspect pozitiv aici: scrisoarea este autentică, fără nicio îndoială. În ultimii mulţi ani au apărut nenumărate pseudodescoperiri, documente sau chiar sculpturi trecute fără ezitare în contul marelui sculptor, deşi asta îi afecta grav imaginea.

Românii au o responsabilitate sporită faţă de Brâncuşi pentru că tendinţa normală într-o societate civilizată este de a da un credit suplimentar, aproape fără limită, la tot ce vine din ţara personalităţii. Brâncuşi s-a născut în România, dar tot aici s-a format şi chiar a ridicat cele mai importante creaţii ale sale. Specialiştii în Brâncuşi, aflaţi, cam toţi, î