Dinamo şi-a luat atacant de clasă. George Ţucudean a revenit printre "câini" cu gânduri mari. Vrea să ajungă în cupele europene şi să revină la echipa naţională cât mai repede.
George, cum ai fost reprimit de dinamovişti?
Aici sunt ca acasă, aş putea spune că m-am întors la prima iubire. Ştiu colectivul, sunt între prieteni, suntem ca o familie. Toată lumea m-a primit bine şi cel mai important este că am venit cu poftă mare de fotbal şi de goluri.
Cum a fost primul antrenament cu Gigi Mulţescu?
Ştii cum e, antrenamentele sunt grele ca să ne fie bine la meciuri. Cum să fie?! Foarte bine, sunt obişnuit, sunt antrenamente bune, e important să mă readaptez la condiţiile de aici. Facem totul aşa cum trebuie.
Are nevoie de Dinamo
Ştii care sunt condiţiile actuale la Dinamo. Se construieşte o nouă echipă şi, în acelaşi timp, şi pretenţiile sunt mari. Crezi că se pot atinge obiectivele?
Dacă nu credeam, nu veneam. Este o echipă la care se doreşte performanţă şi cred că este un mediu bun pentru mine. Dinamo este cea mai bună alegere pentru cariera mea. Pot spune că Dinamo are nevoie de mine, iar eu am nevoie de Dinamo. Aici m-am lansat, acesta este clubul la care am devenit cunoscut ca fotbalist şi, pentru mine, Dinamo înseamnă foarte mult.
Ţi-a fost dor de fanii dinamovişti?
Dinamo are cea mai frumoasă galerie din ţară şi nu o spun doar aşa, ca să mă pun bine cu suporterii, iar ei cunosc părerea mea. Ştiu că sunt foarte pretenţioşi, dar le transmit să aibă răbdare şi vom reveni acolo unde ne este locul, pentru că Dinamo este unul dintre primele două branduri din fotbalul românesc.
Marica, o motivaţie în plus
Te-ai antrenat alături de Ciprian Marica…
Bine, nu e prima dată când mă antrenez alături de el pe