„Monitorul de Vrancea“ reia rubrica „Portret de şef de post“. Astăzi vi-l prezentăm pe agent şef principal Constantin Crăciun, de la Suraia. Acesta îşi face meseria cu dăruire şi după 30 de ani de activitate. A devenit poliţist în anul 1984, când avea puţin peste 20 de ani, iar de câteva luni este şeful Postului de Poliţie din comuna Suraia, localitate în care şi-a mai desfăşurat activitatea şi între anii 1992-2005. Împreună cu cei patru colegi ai săi, agent şef Daniel Leonte, agent principal Crinel Airini, agent Adrian Vlădoiu şi agent Paul Pârlog, şeful de post veghează la liniştea celor peste 5.700 de locuitori ai comunei. Spune că atunci când a venit prima dată în comuna Suraia problemele se ţineau lanţ, violurile, tentativele de omor şi chiar omorurile erau frecvente. Acum, oamenii s-au liniştit.
Agent şef principal Constantin Crăciun, şeful Postului de Poliţie din comuna Suraia, a jurat că va fi în slujba cetăţeanului atunci când avea puţin peste 20 de ani. De atunci şi până acum au trecut 30 de ani, iar şeful de post îşi face meseria cu aceeaşi dăruire cu care şi-o făcea şi la început. Chiar dacă a trecut atâta vreme, Constantin Crăciun mai are resurse să facă faţă cerinţelor din sistem şi să-şi îndeplinească atribuţiile de apărător al legii. Spune că i-a plăcut dintotdeauna meseria. „Este o meserie care îţi oferă satisfacţii şi nicio zi nu seamănă cu cealaltă”, ne dă asigurări poliţistul.
Prima sa zi de muncă a fost pe data de 1 martie 1984, la Postul de Poliţie din comuna Dumitreşti, unde a stat câţiva ani buni. Atunci, comunei Dumitreşti îi erau arondate 16 sate. Poliţiştii nu aveau telefoane mobile şi nici maşini, iar când omul avea o problemă, venea la post pentru a-i anunţa pe poliţişti, iar oamenii legii, încălţaţi cu cizme, străbăteau kilometri întregi pe jos, pentru a ajunge la cei care aveau nevoie de