Dumnezeu, în imensa Sa iubire pentru oamenii care se omoară şi se războiesc din te miri ce, a creat fotbalul. A făcut aceasta la final de secol XIX, ca se ofere acestei creaturi agresive posibilitatea convertirii energiei în ceva mai paşnic, mai simplu şi mai frumos!

Şi totuşi, oamenii din acel moment parcă au înnebunit mai mult ca oricând şi au început să perfecţioneze arme şi să se ucidă mai spornic – expresia lui Alexandre Dumas fiind cea mai sugestivă. Cavalerismul a pălit în secolul XX, iar oamenii s-au ucis în numele unor utopii şi a setei de putere mai mult decât au făcut-o în toate celelalte veacuri la un loc.

În numele utopiilor au fost două războaie mondiale – de cine, nu este foarte clar stabilit – care au obligat o bună parte a Europei – dar nu toată – să înveţe că războiul nu este o soluţie.

Totuşi, marile puteri au fost sute de ani doar ţări/imperii de pe acest continent, care aveau posesiuni nenumărate în alte părţi ale lumii. Cînd cei mari se băteau în Europa, luptele se purtau şi în colonii, iar autohtonii adăugau şi ei anumite adversităţi ancestrale în diferitele lupte ce construiau „piese componente ale războaielor majore ale istoriei”.

De aceea, momentele în care europenii au abandonat zonele pe care le-au stăpânit zeci sau sute de ani pe alte continente au fost imediat ulterioare celor două războaie mondiale, pentru că trebuiau cumva să acorde o recompensă celor ce luptaseră alături de ei – a se vedea cel mai relevant caz al Marii Britanii şi India în 1947 – sau pentru că era evident că după război costurile menţinerii anumitor zone erau prea împovărătoare pentru o putere sau alta.

Astfel, Orientul Mijlociu – zonă fermecătoare a poveştilor din 1001 de nopţi – a beneficiat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primul sfert al secolului XX de un anumit tip de linişte şi dezvoltare economică, căci în contextul Ma