Cei 15 mineri care au făcut deplasarea împreună cu lotul echipei Pandurii Târgu Jiu pentru meciul decisiv în vederea calificării în grupele Europa League erau ieri extrem de încântați că au posibilitatea să asiste la un astfel de meci.
Bucuria a fost și mai mare pentru ortaci pentru că au avut ocazia nu doar să iese din ţară, cei mai mulţi pentru prima dată, dar şi să urce într-un avion şi să zboare. Locurile care le-au fost oferite de administraţia Complexului Energetic Oltenia au fost mană cerească pentru simplii angajaţi care miercuri dimineaţa s-au urcat în avion pentru prima dată, iar azi zboară înapoi spre casă.
Cu toţii au venit la Braga sperând la o calificare a Pandurilor, ieri ortacii noştri făcându-se remarcaţi pe stradă pentru că erau cam singurii care aveau cu ei însemnele Clubului din Târgu Jiu şi scandau „Hei! Hei! Pandurii!”. La hotelul la care au fost cazaţi, undeva la periferia oraşului, într-o zonă extrem de pitorească şi foarte interesantă pentru turişti, suporterii cu lămpaşe ai Pandurilor au intrat în „conflict” cu un suporter portughez, dotat cu o tabletă şi doritor să îşi facă o poză cu minerii. Portughezul era fan declarat al celor de la Braga, fiind convins că echipa lui este cea mai bună, însă nici ortacii noştri nu s-au lăsat mai prejos şi l-au umplut cu fulare şi steaguri alb-albastre ale Pandurilor.
Discuţia, purtată în limba proprie de fiecare dintre părţi s-a limitat la scandări şi aprecieri de genul „Braga is the best!”, „Hei! Hei! Pandurii!”. La final nimeni nu a convins pe nimeni pentru a ţine cu echipa cealaltă, satisfacţia minerilor fiind însă aceea că au ajuns la Braga, au văzut ce înseamnă civilizaţia occidentală cel puţin în materie de autostrăzi şi curăţenie, speranţele lor îndreptându-se spre o calificare a Pandurilor. „Am venit pentru prima dată aici şi pentru asta le mulţumim şefilor noştri care