Nu împlinise 18 ani când fratele mai mare îl chema la Arad. Coco Dumitrescu decidea să-l aducă sub aripa lui pe Ion Pârcălab, întrezărind poate în el fotbalistul care putea deveni.
Mezinul era junior la Dinamo. „Aveam 17 ani și 10 luni când, la solicitarea fratelui meu, am venit la Arad. Am stat la cămin, am luat-o de jos, am muncit 8 ore în fabrică, că n-am venit fotbalist, nu eram valoare, am venit să muncesc. Eram la secţia Gravură şi jucam la republicani, câştigând cu UTA în 1959 campionatul pe țară. Am bătut Farul Constanța pe Giulești cu 5-2, am jucat tot meciul, am dat două goluri”, sună începutul unei ascensiuni care avea să atingă vârfuri mari.
Acea trupă de juniori utistă campioană arăta așa: Necula – Miculan, Bauer, Sighete – Lele, Naghi – Pîrcălab, Kisso, Matușinca, Roman, Macavei. Repetase performanța băieților care cuceriseră titlul și cu un an înainte, 1-0 cu Dinamo în finală, tot la București, generația lui Gavrilovici, Igna, Koszka, Vați, Gal și ceilalți.
La UTA, în locul unui fotbalist greu
Cibi Braun era antrenorul UTA-ei, pe care o reconstruise în jurul lui Petschovsky. De numele marelui „Csala” se leagă și pătrunderea lui „Onei”, așa cum era alintat puștiul Pârcălab, în prima echipă a textiliștilor. În cartea „Fotbal în glumă”, Braun povestește cum UTA era susținea un turneu în Cehoslovacia. După două jocuri, „Csala” declara forfait, cei 38 de ani își spuneau cuvântul. Dar tot el îi recomanda tehnicianului să-l introducă în locul lui pe „ăla micu” în meciul cu naționala cehoslovacă, al treilea al turneului.
La revenire, Braun luase decizia grea de tot de a-i da lui Pârcălab locul lui Toma Jurcă. „Așa sunt lucrurile în viață, trebuie să ai șansă, noroc. Eu am avut noroc că am dat de un om, Petschovsky, a fost un mare, mare fotbalist și un mare pedagog. De câte ori am dat pase greșite, niciodată nu m-a înjurat. Ș
