Chiar dacă minţile „co’petente“ conducătoare ale destinului Capitalei sunt indiferente la poziţia cetăţenilor, inclusiv via presă, instituţie care în ţările civilizate e cu adevărat o putere...
Chiar dacă aceleaşi „otorităţi” par a face p*pi cu presiune pe orice părere a cetăţenilor, persoane cu un elementar bun-simţ, care în nenumărate cazuri, îşi dau seama de stupiditatea unor hotărâri de „aranjare” (citeşte „deranjare”) a oraşului – vezi plantarea aiuristică a „ecvestrelor”, vezi idioţenia absolută a ciuberelor cu „natură moartă”, vezi capetele tăiate din Herăstrău, vezi numirile sau redenumirile halucinante ale unor locuri, vezi multe alte ratări asupra cărora am stăruit nu doar o dată...
Chiar dacă nimeni nu pare să ştie încotro se îndreaptă destinul „Bucureştiului european”, corabie deturnată condusă de piloţi orbi (a se reciti Eliade)...
Chiar dacă toate acestea şi multe altele mai mărunte se petrec voios, în nesimţit tăvălug dictatorial&atotştiutor, ne facem în continuare datoria de a nu rămâne impasibili la urâţirea şi terfelirea acestui oraş atât de impresionant ca posibilităţi viitoare, atât de sluţit prin acţiunile prezente – pe care le suportăm de două ori, căci suntem şi contribuabili, tot aşa acum suntem şi „utilizatori” ai cetăţii.
Pentru orice oraş, piaţă=viaţă
Nu am spus-o noi, ci unul dintre cei mai mari urbanişti pe care i-a avut ţara şi chiar Europa (lăsăm ’telectualilor de primărie şansa de a descoperi „cine e ăla” care acum vreo 7-8 decenii inventaria exemplar calităţile şi defectele Bucureştiului). Ideea e simplă: oraşul, aglomerare de destine individuale, devine cetate prin întâlnirea oamenilor sub semnul civilizaţiei (agora, loc al dialogului). Fapta trebuie să se petreacă în locuri de semnificaţie şi utilitate acceptată, care întăresc ideea de solidaritate de grup – un oraş îşi afirmă forţa socială şi v
