Ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu a transmis în această seară un comunicat de presă prin care anunţă că a fost informat cu privire la situaţia înscrierilor pentru obţinerea ajutorului de minimis pentru IMM-uri şi că a anulat întreaga procedură.
"In cursul zilei de astazi am fost informat in legatura cu existenta unor probleme in procedura de depunere online din cadrul schemei de minimis. Din primele investigatii a rezultat faptul ca resursele IT alocate schemei de minimis au fost insuficiente in urma anticiparii gresite a numarului mare de firme care sunt interesate. Ca urmare, am decis ca sesiunea de inregistrare online desfasurata astazi pentru schema de minimis sa fie anulata si reluata ulterior pentru a oferi egalitate deplina de sanse tuturor IMM-urilor interesate sa inregistreze cereri de finantare, eliminand orice suspiciune cu privire la corectitudinea derularii acestei proceduri ", a transmis Chiţoiu.
"Imi doresc ca acest program sa fie implementat corect, iar banii din schema de minimis sa ajunga la cat mai multe firme fara nicio suspiciune, sa cream locuri de munca si sa capitalizam IMM-urile", se mai arată în comunicat.
Zeci de mii de IMM-uri au încercat astăzi să-şi depună proiectele pentru obţinerea unui ajutor de stat, printr-o schemă lansată de finanţe, dar bugetul total ( de peste 100 milioane de euro) a fost epuizat în doar cinci minute.
Deşi au fost declarate “câştigătoare” un număr de 644 firme mici şi mijlocii, foarte mulţi antreprenori, consultanţi şi asociaţii patronale au solicitat reluarea procedurii de depunere online a proiectelor pentru că site-ul Finanţelor s-a blocat când aceştia încercau să se înscrie.
Ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu a transmis în această seară un comunicat de presă prin care anunţă că a fost informat cu privire la situaţia înscrierilor pentru obţinerea ajutorului de minim