Exploatarea unor resurse precum gazele de şist sau aurul nu aduc deloc o dezvoltare pe termen lung a ţării. Dar ce ar aduce-o. De Marcel Ionescu-Heroiu

Articol apărut în revista FP România nr. 35 (august/ septembrie 2013)

Văd cu stupefacţie la televizor încă un aşa zis expert de-al nostru, care proclamă gazele de şist drept salvarea României, calea noastră spre dezvoltare. Avem mulţi asemenea „experţi”, deşi nici unul nu pare să fi studiat sau profesat în domeniu. Ce mă frapează cel mai tare nu este că sunt atât de mulţi cei care susţin proiectele de exploatare grabnică a resurselor, ci faptul că nu există o voce care să explice profesionist şi coerent dimensiunea păguboasă, pentru orice ţară, a unor asemenea exploatări. Nu s-a găsit nici un economist mai răsărit care să explice că în economie nu tot ceea ce este în plus este şi bun.

Putem demonta foarte repede argumentele celor care spun că exploatarea resurselor aduce dezvoltare economică. Gândiţi-vă la ţări precum Kuweit, Qatar, Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite. Au bani, dar le considerăm ţări dezvoltate? De când le-a pus Dumnezeu mâna în cap şi au găsit petrol, niciuna nu a reuşit să genereze un sector economic alternativ la exploatarea resurselor. Mai simplu, nu au reuşit să genereze dezvoltare.

În 1950, Kuweitul şi Qatarul aveau un PIB pe cap de locuitor de şase ori mai mare decât Franţa sau Germania. De 6 ori mai mare! După 60 de ani de „dezvoltare”, aceste ţări au ajuns la fantastica performanţă de a avea un PIB per capita de două ori mai mic, şi nici nu sunt ţări unde lumea să se înghesuie să ajungă. Mai mult, aşa cum este evident din graficele alăturate, performanţa ţărilor dependente de exploatarea resurselor este victimă a hazardului – în contrast evident cu ţările cu o economie reală.

Pentru mai toate ţările, dar în special pentru ţările sărace şi cele în curs de dez