Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum i-au mulţumit şefului de la Forţele de Muncă pentru Combinatul Social

Publicat in Ziua de Cluj, joi 29 august 2013 ·

Câţiva liberali din Câmpia Turzii i-au pus gând rău şefului AJOFM Cluj, Daniel Don. Aceştia îi cer explicaţii cu privire la Combinatul Social, în condiţiile în proiectul se află deja în derulare şi o bună parte dintre disponibilizaţii de la Mechel au beneficiat de primele măsuri de recalificare.

Într-o scrisoare deschisă, Organizaţia PNL Câmpia Turzii, condusă de viceprimarul Dorin Lojigan, se arată nemulţumită de modul în care evoluează proiectul Combinatului Social. Lojigan îl acuză pe şeful Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, că n-ar da dovadă de transparenţă.

Surprins de nerecunoştinţa liberalilor, Don a ţinut să reamintească faptul că acest proiect cu finanţare europeană a fost gândit, elaborat şi aplicat strict din iniţiativa sa şi numai în baza expertizei sale. Don spune că sarcina sa de serviciu nu presupune să gândească astfel de proiecte pentru disponibilizaţii de la Mechel şi că a decis să se implice doar pentru că i-a păsat de comunitate.

Viceprimarul municipiului Câmpi Turzii, Dorin Lojigan, a decis să lanseze o scrisoare deschisă pentru a critica proiectul Combinatului Social în numele organizaţiei locale a PNL, pe care o conduce. El şi-a motivat gestul prin faptul că iniţiativa îi aparţine şi că nu s-a consultat pe linie adminstrativă cu primarul. În scrisoare deschisă, Lojigan se declară nemulţumit de modul în care evoluează proiectul combinatului social, pentru că, spune el: „de 8 luni de când acesta a fost lansat (...) singurele activităţi care s-au desfăşurat au fost testările aptitudinilor a aproximativ 500 de persoane şi începerea, din luna august, a derulării unor cursuri de recalificare. Despre cea mai importantă secţiune a proiectului, şi anume întreprinderea socială, nu există nici o informaţie oficială din partea iniţiatorilor cu privire la stadiul de realizare a acesteia. Cele mai

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 36 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 34 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 2 ore
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 2 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°