Lumea este provocată de haos şi haosul se manifestă prin gesturi, spunea un poet la un cenaclu din Tecuci. Mai spunea că totul e un teatru activ, în care prieteni şi actori joacă piesa ta, prin privire, puterea de transformare dintre ochi şi creier. Iar pe acest parcurs se mai întîmplă accidente biografice, venite din partea puterii, care îţi creează prestigiul. Spunea apoi că, la Tecuci, domnul primar sprijină cultura şi că lui i-a publicat trei volume. Apoi, tot acolo, a doua zi mi s-a întîmplat că, în fiece fereastră, oriunde mergeam în acel motel din centrul oraşului, auzeam acelaşi cîntec de guguştiuc în zori şi mă gîndeam la vorbele poetului al cărui nume l-am uitat de atunci. Am învăţat, ca istoric, că judecata istoriei este întodeauna necruţătoare. Oamenii sînt în genere blînzi, istoria lor este păstorul lor şi nu te poţi împotrivi judecăţii ei. De orice natură ar fi puterea care o locuieşte. Aşa se întîmplă nu doar la nivelul istoriei mari, ci şi la cel al istoriei mici. De la naţie la sat, de la oraş la om. Orice compromis în viaţă şi mai ales într-o instituţie, moştenită sau creată, este un tîrg cu puterea care mai devreme sau mai tîrziu îşi află un preţ cu asupra de măsură. Dacă eşti secondant fără discernămînt moral al puterii, în timp, prin compromisuri şi convenţii sociale de nestrămutat, ajungi poet la Tecuci. Acestea sînt lecţiile istoriei. Ale unor convenţii care ne leagă cu fire nevăzute de oameni care au fost învestiţi, prin ele, să ne conducă. Puterea, de pildă, se împarte acum între primul ministru şi cei de la care a preluat-o, într-un veşnic şi fericit pluralism în cadrul Frontului, bazat pe tăcerea sinucigaşă a liberalilor. O fericită coabitare, cum se numeşte concubinajul politic în Republica Social-Li­berală Tecuci. La noi nimic nu prea se schimbă. Dăinuiesc cu asupra de măsură sinecurile şi tranzacţionarea principiilor, pierdute astf