Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrări pe ultima sută de metri în școli și căminele studențești

Publicat in News Brasov, joi 29 august 2013 ·

În aceste zile se fac ultimele lucrări de reparaţii şi igienizări la căminele şi cantinele studenţeşti din cele două campusuri ale Universităţii „Transilvania” din Braşov.

La Căminul nr. 9, din Complexul Memo, se desfăşoară cele mai ample lucrări din această vară, fiind înlocuite toate instalaţiile sanitare, în timp ce la toate celelalte cămine se lucrează din plin la igienizarea turturor spaţiilor de locuit. La cantină se va realiza o recepţie la intrare, de unde studenţii vor fi îndrumaţi, mai ales că aici sînt găzduite trei instituţii. Lucrările din acest an trebuie încheiate pînă pe 20 septembrie, deoarece, o săptămînă mai tîrziu, începe cazarea studenţilor pentru anul universitar.

Conducerea Universităţii „Transilvania” vrea ca pentru vara viitoare să le propună studenţilor să participe direct la toate lucrările de reparaţii sau igienizări care vor fi făcute la cămine şi cantine. Universitatea „Transilvania” dispune de 4.200 de locuri de cazare în 13 cămine şi de două cantine studenţeşti. În ceea ce priveşte taxele de cazare, reprezentanţii Universităţii spun că, deocamdată, acestea nu au fost stabilite pentru anul universitar 2013-2014.

În ceea ce privește situația din școlile din municipiu, din cele 67 de unităţi de învăţământ unde s-au efectuat reparaţii, în 20% dintre acestea nu s-au finalizat lucrările.

„Am constat că în foarte multe unităţi şcolare s-au finalizat lucrările în unele chiar s-a făcut recepţia finală. Eu spun că anul şcolar 2013 – 2014 va debuta în condiţii foarte bune. Totuşi încă mai sunt şcoli în şantier pentru că, de exemplu, aici la Colegiul Antipa, din motive obiective pentru că au avut examenele de evaluare naţională, examen de bacalaureat, chiar examene de sfârşit de postliceală, de absolvire, atunci evident că lucrările au fost amânate. Avem certitudinea că şi aici lucrările vor fi finalizate până la începerea

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 2 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 5 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 2 ore
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°