Demisia lui Adrian Sârbu din fruntea CME, compania-mamă a PRO TV, a făcut valuri-valuri săptămîna trecută, în presa de toate culorile. Dincolo de subtilităţile legate de business ale anunţului, e un moment bun ca să medităm asupra a ceea ce înseamnă fenomenul PRO.

Despre motivele punctuale ale demisiei am scris deja pe Comanescu.ro pe 21 august, ziua cînd Central European Media Enterprises (CME) a făcut anunţul oficial referitor la demisie. Nu voi intra în detalii, dar, recapitulînd, e vorba de faptul că Adrian Sârbu a imprimat celor 34 de posturi pe care le deţine compania în şase ţări din Europa Centrală şi de Est o strategie expansionistă, cu aspiraţii în general satisfăcute la poziţia de lider de piaţă şi cu grile cuprinzînd programe cu audienţe foarte mari. Toate acestea au venit la pachet cu pierderi financiare.

DE ACELASI AUTOR Primarul de Facebook Presa şi cazul Vişinescu România plagiatoare şi rădăcinile ei Fetişurile electorale ale românilor Dincolo de toate acestea, interesantă e cariera simbolică a creatorului de media. Am spus-o deja, şi nu numai eu: pe 1 decembrie 1995, cînd a lansat PRO TV-ul, Adrian Sârbu a provocat o revoluţie de mentalităţi. O bună parte a României s-a cablat imediat la noua realitate PRO, constînd în tunsoarea asimetrică a Andreei Esca, milionul şi hohotele de rîs livrate zilnic de Florin Călinescu, cascadoriile Gianinei Corondan la Meteo, filmele mai ceva ca „la video“ şi seriale gen Cracker, care întregeau pachetul. PRO-ul punea cireaşa, în mod repetat, pe tort, de Valentine’s Day, la cîte-o carte poştală, în alte zile speciale în care curtea postului din Pache Protopopescu se lăţea cam pînă la intersecţia dintre Carol şi Moşilor, datorită lumetului adunat acolo, doritor de căciuli PRO TV şi altele.

În acei ani, lucram la PRO TV, aşa că pot să vă povestesc despre discursurile pe care Adrian Sârbu le ţinea