Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru firme vrâncene au cerut ajutor de minimis

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 29 august 2013 ·

Ministerul Finanţelor a anulat procedura pentru ajutorul de minimis, care a avut loc ieri dimineaţă. Micii patroni vrânceni nu prea au avut timp să depună Cererile de acord pentru finanţare la Ministerul Finanţelor Publice pentru ajutoarele de minimis acordate de stat. Sesiunea de depunere a cererilor a fost închisă după 5 minute, iar în 15 minute a apărut deja lista cu firmele admise şi cele respinse. Perioada scurtă de timp i-a nemulţumit pe cei care nu au avut timp să depună solicitările, motiv pentru care reprezentanţii MFP au precizat că pot fi depuse sesizări referitoare la procedură. „Persoanele care doresc să depună sesizări cu privire la modul în care s-a desfăşurat procedura de înregistrare on-line pentru accesarea fondurilor puse la dispoziţie prin schema de minimis sunt invitate să le transmită în atenţia Direcţiei Generale Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate. Transmiterea greşită a petiţiilor poate genera întârzieri în soluţionarea acestora“, arată reprezentanţii MFP.

Conform listei firmelor care au depus cereri, doar patru întreprinzători cunoscuţi din Vrancea se află pe lista celor 644 de firme care au fost declarate admise pentru acest ajutor financiar. Este vorba despre Aviputna, Cristilory Prod, Scorpion Exim şi Micromet Focşani. Sumele solicitate sunt cuprinse între 770 mii şi 879 mii lei. Valoarea totală a sumelor acordate de stat se ridică la 500 milioane lei.

Aceste ajutoare financiare se acordă sub formă de sume nerambursabile în procent 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate spre finanţare, în limita valorii maxime de 200.000 euro, echivalent în lei, respectiv 100.000 euro, pentru firmele care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi.

Printre condiţiile impuse firmelor care vor acest ajutor de minimis se numără cele priv

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum 41 minute
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 13 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°