Faţă de acum două luni, băiatul îşi poate coordona parţial mişcările capului, strînge mîna apropiaţilor, scoate sunete şi "bate cuba" cu fratele său: iar cînd mişcă braţul şi piciorul stîng, imită gesturi din timpul curselor!

Dubiţa familiei Vrăjitoru e oprită într-o parcare din cartierul Drumul Taberei. În faţă, pe locul din dreapta, stă Mircea. Ţine capul drept, mîna stîngă e îndoită, cu degetul arătător îndreptat către uşă. "Uite, mami, un fan!", surîde mama, Mihaela. Cea care, alături de Octavian, tatăl, îi era alături la orice competiţie sportivă.

Ca înaintea curselor din urmă cu un an, Mircea nu poate ignora suporterii sau jurnaliştii: îmi observă mîna, o strînge apăsat şi o eliberează după cîteva secunde! Nimic mecanic. Băiatul mişcă privirea, simte tot ce roieşte în jurul său, recunoaşte persoanele care-i sînt alături.

"Cuba" cu fratele

Sprijinit de uşa deschisă, Tavi îl îmbărbătează şi rezumă ultimele două luni. "Sîntem foarte fericiţi că scoate sunete. Un mare plus!". Nu răspunde articulat la cuvintele părinţilor, dar cei doi spun că Mircea scînceşte, periodic, cînd are nevoie de ceva.

Nu uită nici salutul cu Bogdan, fratele său, o obişnuinţă din vremea cînd lua startul în cursele moto. "Acum cîteva zile, fratele i-a întins mîna. «Bate cuba»!".

Ecoul palmelor persistă ca o furnicătură plăcută pentru cei doi părinţi.

Fără frînă

De aproape un an de zile, Mircea Vrăjitoru duce o cursă inversă. Nu are nevoie nici de motocicletă, nici de o viteză exagerată, doar de paşi mărunţi şi siguri.

Frînele nu îi folosesc: părinţii speră să îşi revină cît mai repede.

La finalul vizitei, Mihaela îi întinde braţul ei stîng. Îşi "înşurubează" pe antebraţ palma dreaptă a tînărului, cea imobilă. "Hai, mami, frînează!".

Băiatul strînge braţul mamei cu palma, roteşte uşor înainte şi înapoi ca şi cum ar accelera în cur